07 septembrie 2007

El este castigatorul celor peste 7 milioane de euro la 6/49

Cel mai norocos om din România a acceptat să stea de vorbă cu reporterii Observatorului. El este un bărbat simplu, care la 64 de ani, vrea sa ramână aşa. Familia lui se teme că banii să nu cumva să aducă mai multe necazuri decât bucurii. Jumătate de secol a fost angajatul unei fabrici. De puţină vreme este milionar în euro. Proaspătul milionar, Ştefan Constantin, a ales numerele aleatoriu. Fiul lui a fost cel care s-a dus la agenţia loto cu numerele norocoase. Are acum mulţi bani pe care nu ştie cum să-i cheltuiască. 7.800.000 de euro, net, din care s-a gândit să ajute biserica, un cămin de bătrâni şi chiar un copil bolnav care are nevoie de tratament în străinătate. Până acum a trăit modest şi asta îşi propune în continuare. Nu vrea maşină luxoasă sau vilă în centrul oraşului. Cel care se va bucura cel mai tare de bani va fi fiul său. El a plecat deja în Grecia, iar mama se teme că nu se va mai întoarce. Pentru ea, banii nu aduc fericire, ci lacrimi. „Nu mai îmi doresc nimic, vreau să îmi vină băiatul acasă”, a spus mama plângănd. Şi totuşi banii schimbă lucrurile. Familia este deja protejată de bodyguarzi. (Text: Antena 3)

2 comentarii:

baghy spunea...

numai in Romania e posibil asa ceva.sunt de parere ca nu trebuia aratat castigatorul si nici numele lui dezvaluit

Gabi Dinescu spunea...

baghy
daca nu ar fi vrut, nu ar fi aparut, insa la noi in tara cu cat stai mai mult ascuns e mai rau. Sper totusi ca intram si noi in normalitate si ca dezvaluirea identitatii unui castigator sa nu mai fie un prilej de vanatoare pt altii.